Lucrurile avansează, porţile spre noi posibilităţi se deschid

Lucrurile avansează, porţile spre noi posibilităţi se deschid, iar faptele continuă să fie duse la bun sfârşit și în sprijinul acestei realităţi vin o serie de evenimente noi:

  • Încep lucrările de extindere și modernizare a Secției de Terapie Intensivă!

Printr-un proiect finanțat de Consiliul Județean și Ministerul Sănătății, în valoare de 3 milioane de euro, suprafața secției va creste de la 284 de mp la 710 mp. Cele 20 de paturi vor fi dotate cu tehnică medicală menită să mențină funcțiile vitale ale pacienților care ajung aici. O altă premieră este faptul că toate suprafețele cu care vor intra în contact pacienții și aparținătorii vor fi făcute din materiale bactericide, care se autodezinfectează! Comparativ cu materialele clasice, numărul de bacterii și microorganisme de pe suprafețe va fi de 100.000 de ori mai mic. Sănătatea este o prioritate! – https://bit.ly/2CCkpXz

  • Clădirea ”fostului Tribunal” din municipiul Bistrița va fi amenajată pentru derularea cursurilor la Extensia Bistrița a Universității Tehnice.

Consiliul Judeţean, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va moderniza această clădire printr-un cu finanțare europeană în valoare de 2,2 milioane de euro, a cărei perioadă de implementare este de 24 de luni. Mai multe detalii: https://bit.ly/2CB8UzV

  • Biserica Evenghelică din Bistrița se restaurează cu 2,8 milioane de euro.

Restaurarea celui mai vizitat obiectiv turistic din oraşul nostru face parte dintr-un proiect de introducere în circuitul turistic a acestui obiectiv – simbol pentru Bistriţa – Biserica Evanghelică.

A fost predat amplasamentul către constructor care urmează zilele aceastea să înceapă amenajarea de şantier şi derularea lucrărilor. Lucrările vor dura aprocximativ 2 ani, perioadă în care biserica va fi închisă.

Aflaţi mai multe de aici: https://bit.ly/2CA46uo

  • Căminul Cultural din Slătiniţa va fi reabilitat cu 3 milioane lei, din fonduri europene!

Ansamblul nou creat va fi dotat cu utilitățile și echipamentele adecvate desfășurării activităților cultural-educative. Aflaţi mai multe detalii urmând linkul:  https://bit.ly/2Ohy3pn

  • Școala Gimnazială Lucian Blaga intră în reabilitare!

Primăria Municipiului Bistrița a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Lucian Blaga, Municipiul Bistrița”, în valoare de 19 milioane de lei, care se va desfășura în perioada 02.10.2018– 30.04.2020.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea îmbunătățirea calității infrastructurii educaționale din Municipiul Bistrița, în vederea creșterii gradului de participare la nivelul învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului. Aflaţi detalii urmând linkul https://bit.ly/2QGXgpQ 

  • Contractele de finanţare pentru 5 proiecte de modernizare a drumurilor judeţene vor fi semnate în perioada următoare.

Este vorba despre 31 de de investiţii, pe tronsoane de drumuri judeţene cu o lungime de 242 kilometri, cu o valoare aproximativă de 100 milioane euro. Cele cinci proiecte majore includ sectoare de drum judeţean care au fost deja modernizate, aşadar finalizate, care sunt în execuţie (cu finanţare de la Guvern sau din bugetul judeţean), dar şi aflate doar în stadiul de aprobare a Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) şi a indicatorilor tehnico-economici. Aflaţi mai multe de aici.

  • Pe principiul #FapteNuVorbe, a început asfaltarea și la Posmuș.

Felicitări oamenilor faptelor, Emil Radu Moldovan- Președintele Consiliului Județean, dlui. primar Ionuț Cifor și echipei.

  • Proiectul tehnic pentru Centrul de Radioterapie de pe strada Alba Iulia e aproape finalizat și sunt mari șanse ca din primăvara anului viitor să fie demarate lucrările de execuție.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, declară: „E aproape finalizat proiectul tehnic. Dintr-o discuție pe care am avut-o cu domnul director Lazany, am înțeles că în termen rezonabil va ajunge proiectul tehnic la spital, care va gestiona acest proiect în urma acordului pe care l-am făcut între Consiliul Județean, Primărie și Spitalul Județean de Urgență. Ulterior va fi scos la licitație și sperăm ca prin primăvară să se poată trece la execuția fizică a acestui centru care este foarte important pentru județul nostru” – https://bit.ly/2ycoY7p

  • În Policlinica Bistriţa s-a început efectuarea de investigaţii DXA gratuite la pacienţii cu suspiciune de osteoporoză.

Investigațiile se fac cu bilet de trimitere de la medicul de familie şi programare la endocrinologie. Aflaţi mai multe aici:

https://bit.ly/2QGJVOl

  • Şi pentru că investim în sănătate, dispensarul din Bistrița Bârgăului primește dotări de 375.000 lei, finanțate prin PNDL

Compania bistrițeană LARYLUC PROD SRL va furniza dispensarului uman din Bistrița Bârgăului echipamente medicale și alte tipuri de echipamente în valoare de 315.471 lei, fără TVA.

Proiectul este finanțat de către MDRAP (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), prin Programul Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.), Subprogramul Modernizarea satului românesc și Buget local : https://bit.ly/2yaWGKv 

Felicitări dlui prmar Vasile Laba și echipei!

  • La Prundu Bîrgăului au început lucrările pentru construirea dispensarului medical!

Noul dispensar medical va fi situat în centrul comunei și va fi realizat la cele mai înalte standarde de calitate, cu spații de depozitare, sterilizare, zone de triere și recoltare. Dl. primar Doru Crișan este din nou un om al faptelor bune!
https://bit.ly/2C8yrze 

 

  •  Județul Bistrița-Năsăud se pregătește să devină pionier în formarea specialiștilor în radioterapie chiar la locul de muncă și anume un centru de radioterapie dedicat bolnavilor din zonă.

Acest proiect este practic unic la nivelul Ardealului, fiind o colaborare între Spitalul Județean de Urgență Bistrița, UTCN și Facultatea de Fizică din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
Este prevăzută crearea unui centru de perfecționare, de pregătire și practică pentru viitorii fizicieni, în cadrul centrului de radioterapie. Pe lângă partea fizică a centrului de radioterapie unde vor fi tratați bolnavii, la etajul superior va fi o zonă de învățământ, care va fi dezvoltată cu un parteneriat între cele două universități. Acesta este unic în toată Transilvania!

  • Liceul Tehnologic „Florian Porcius” Rodna face parte dintr-un proiect care susține îmbunătățirea rezultatelor școlare pentru cei 595  de copii care învaţă acolo.

Este vorba despre proiectul POCU  „Educația face diferența, cod SMIS , care se derulează pe o perioadă de 36 luni (mai 2018 – mai 2021)și beneficiază de cofinanțare din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Programul „ȘCOALĂ PENTRU TOȚI”, Axa prioritară Axei prioritare 6 ”Educație și competențe”: https://bit.ly/2NwqeqN

  • Tinerii pot aplica pentru burse de studii în străinătate.

La Sala Palatului, în cadrul târgului  RIUF – The Romanian International University Fair, mii de liceeni tentaţi să urmeze studiile superioare peste hotare s-au înghesuit să afle informaţii despre cele peste 7000 de programe de studiu (licenţă, masterat, doctorat) puse la dispoziţie de universităţile participante la eveniment. Universităţi şi instituţii de învăţământ din 15 ţări precum Marea Britanie, Olanda, USA, România, Danemarca, Germania, Spania şi Arabia Saudită au fost prezente pe 6 şi 7 octombrie, la Sala Palatului

Mai multe detalii, aici: https://bit.ly/2Nxhi4h

  • Din categoria români cu care ne mândrim, îl avem de această dată în vizor pe Judoka Adrian Șulcă, care a reușit să obțină medalia de aur la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires 2018

Adrian Șulcă, legitimat la U CSM Cluj-Napoca, are deja un palmares impresionant la juniori:

– 2 medalii de aur, 4 de argint și 3 de bronz la Cupele Europene de Cadeți,

-1 medalie de aur la Campionatul Național sub 23 de ani

– 2 medalii de aur și una de argint la Campionatul Național de Cadeți.

Aflaţi mai multe de aici : https://bit.ly/2pKRzff

 

  • Românii vor aștepta mai puțin timp pentru eliberarea pașapoartelor!

Guvernul a aprobat ca termenul de eliberare a paşapoartelor simple electronice în cazul cererilor depuse în ţară să fie redus de la 30 la 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererilor

Sunt introduse schimbări şi în cazul cererilor de paşapoarte depuse în străinătate. În ceea ce priveşte cererile depuse în străinătate termenul actual este de 90 de zile şi se va reduce în funcţie de ţara unde se află solicitantul, anume:
45 de zile lucrătoare în cazul cererilor depuse în misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în statele membre ale Uniunii Europene şi
60 de zile lucrătoare în cazul cererilor depuse în statele care nu fac parte din Uniunea Europeană

Aflaţi mai multe din linkul următor: https://bit.ly/2CFwFGM

  • România va prelua preşedinţia Strategiei UE pentru Regiunea Dunării la 1 noiembrie!

„Ne aflăm într-o conjunctură deosebită anul acesta şi cel viitor, întrucât România va prelua de la 1 ianuarie 2019 şi preşedinţia UE, astfel că mandatele se vor suprapune şi va fi o mare prioritate”, a declarat Doru Dorobanţu, consilier la MAE https://bit.ly/2Ed9Agg

Închei această serie de prezentări a ideilor care devin fapte cu un filmulteţ promovat de National Geographic, care ne arată toamna, surprinsă de la înălțime, în Munții Rodnei! 

Suntem norocoşi să trăim într-o ţară atât de frumoasă! Puteţi vedea cum arată Munții Rodnei cu haine de toamnă, aici: https://bit.ly/2C91mDv

 

 

Please follow and like us:

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *